Cele doua fete ale monedei numita Perfectiune

Intotdeauna am fost o idealista. Aspiratia catre perfectiune m-a urmarit multa vreme, cautarea infinitatii, cautarea absolutului a facut parte din sistemul meu de a functiona cred ca de cand eram copila, insa am inteles asta mult mai tarziu. Nu spun ca inca nu am aceasta tendinta insa mai nou incerc sa o temperez.

Pana aici nimic gresit ai spune, multi oameni se lauda cu aceasta trasatura si spun despre ei ca sunt perfectionisti, ca isi doresc mai mult, ca vor sa atinga stelele. Sunt mandri de asta. Sa vrei mai mult, sa cauti mereu ceva mai bun, sa lupti ca sa ajungi acolo este ceva ce am fost invatati ca este admirabil. Si poate ca intr-o oarecare masura este, insa ce se intampla atunci cand traiesti si nu esti constient de acest lucru? Ce se intampla cand acel mai mult, mai bun nu este niciodata suficient? Ce se intampla atunci cand in aceasta cautare nu mai poti vedea ceea ce este deja aici, ce iti este prezent si la indemana, ce se intampla atunci cand simtul valorii tale depinde de realizarile sau esecurile  tale, de nivelul la care ai ajuns sau nu ai ajuns, ce se intampla cand imaginea ta despre tine este incompatibila cum absolutul pe care il cauti?

O sa iti raspund la aceste intrebari putin mai departe in acest articol dar inainte de asta hai sa cadem de acord ca orice moneda are doua fete asadar aceasta tendinta spre perfectiune trebuie sa aiba si ea aceste doua fatete. Pe de o parte avem de-a face cu fateta constructiva iar pe cealalta parte cu o fateta mai putin constructiva.

Partea constructiva a cautarii infinitului ar fi sa spunem o parte care include faptul ca mereu iti doresti sa fii mai bun, dar aici nu ma refer neaparat la a fi mai bun pentru a arata lumii cat de bun esti, ci la o cautare interioara a adevaratei tale naturi. Sa presupunem ca fiinta umana este prin natura ei o fiinta plina de iubire, plina de generozitate, o fiinta plina cu compasiune, o fiinta care prin tot ceea ce face contribuie la scopul suprem al intregii umanitatii, la armonia planetei si poate a intregului univers, dar inca nu stie asta. Si pe masura ce experimenteaza viata, pas cu pas realizeaza constientizand anumite calitati in oamenii cu care interactioneaza ca si ea are acest potential. Atunci mergand cu teoria noastra mai departe sa spunem ca se naste in noi, aceasta dorinta de a fi oameni mai buni, de a fi acele fiitne care suntem menite a fi. Si nu o facem pentru ca si altii sunt asa, o facem pentru ca simtim pe pielea noastra cum e viata atunci cand esti generos, cum e viata atunci cand esti plin de iubire, cum e viata atunci cand esti acest om bun. Simtim pe pielea noastra cum atunci cand aratam lumii ce e mai bun in noi, lumea ne arata ceea ce este mai bun in ea. Insa pentru toate astea e nevoie sa fim constienti, sa fim constienti ca avem in noi acest potential. Si asta nu necesita decat sa privim in ochi realitatea asa cum este. Si cum e mai simplu sa facem asta decat daca ne focalizam atentia pe acei oameni pe care ii vedem in jurul nostru si care pot sa fie asa. Ce dovada in plus ne mai trebuie? Si daca vrei sa te gandesti in istorie sunt destule modele de care este potentialul uman, si chiar in religii, nu doar in una anume, in multe, exista dovezi cum ca omul are aceasta capacitate de a se inalta in iubire, in compasiune, de a se inalta prin a fii ceea ce este el mai bun. Insa nu vreau sa iti vorbesc acum despre Iisus, despre Budha, despre sfinti, vreau momentan doar sa te concentrezi pe oamenii pe care ii consideri poate oameni normali dar in care observi calitatile omului care traieste in armonie cu viata in egala masura cum viata traieste in armonie cu el. Tot ceea ce admiri la cineva, este posibil si pentru tine.

Chiar iti propun sa faci un exercitiu pe care filozofii stoici il faceau numit: exercitiul admiratiei, in care sa iti pui pe foaie 10 oameni pe care tu ii admiri sa sa spui ce admiri la ei, sa scrii ceea ce vezi la ei si crezi ca daca ar fi treaz in interiorul tau,tu ai putea cu adevarat sa iti atingi potentialul nu doar uman dar si divin.

Nu spun ca se intampla intr-o secunda, ca aceasta realizare si aceasta expresie a ta ca fiind cea mai buna varianta a ta se intampla peste noapte insa se poate. Partea constructiva, repet este ca nu o faci pentru a demonstra cuiva, pentru a te incadra in niste tipare, pentru a coincide cu o imagine, o faci pentru tine, pentru sufletul tau, pentru ca in interiorul tau si din experientele tale, ai simtit ca viata si lumea este mai buna atunci cand tu esti mai bun.

Daca ar fi sa sumarizez in concepte as spune ca acele concepte definitorii ale cautarii perfectiunii ca parte a monedei constructiva ar fi: constientizarea, atingerea potentialului, iubirea, armonia, descoperirea de sine. Daca ai alte concepte care crezi ca ar fi mai potrivite de invit sa lasi un comentariu mai jos. Chiar sunt interesata sa aud ce concepte ai da tu.

Acum sa mergem mai departe. Inainte sa iti vorbesc despre partea mai putin constructiva a cautarii perfectiunii vreau sa impartasesc cu tine putin din experienta mea.

Asa cum iti spuneam de la inceput, de mica am aspirat catre stele, catre momentul perfect, catre situatia perfecta, catre viata perfecta, partenerul perfect, cariera perfecta, copilul perfect si tot ce mai vrei tu.  Insa admit ca aceasta cautare nu a fost motivata de atingerea potentialului meu umano-divin, pentru ca habar nu aveam ce inseamna asta. Abia mai tarziu cand am inteles cat de important este sa imi dau seama de ce fac lucrurile pe care le fac, si am inceput sa studies comportamentul uman, modul in care mintea noastra isi construieste sisteme pe baza experientelor, si cum traim scenario de viata conform acestor sisteme, am fost cu adevarat capabila sa inteleg  si sa vad adevarul.

In viata mea, motivul pentru care am cautat perfectiunea pana la un punct a fost pentru a demonstra ca sunt destul, pentru a demonstra ca sunt desteapta, pentru a demonstra ca merit sa fiu auzita, ascultata, apreciata, pentru a demonstra ca sunt un om bun. Iti dai seama cat de apasator a fost sa traiesc cu aceasta povara si acest bagaj mai ales ca a fost inconstient.

La scoala imi era teama sa raspund  pentru ca sistemul meu functiona in felul urmator: Daca raspund la intrebarea profesorului si nu dau raspunsul  corect, asta inseamna ca nu sunt perfecta, asta inseamna ca nu sunt un om,bun asta inseamna ca sunt un Nimeni. Mai bine tac si astfel evit intalnirea cu greseala, evit sa realizez de fapt ca nu sunt perfecta si ca perfectiunea este imposibila. Mai tarziu, am avut o multime de idei in viata insa indoiala m-a facut sa nu actionez in directia lor, ci mai bine sa le impartasesc cu altii. Sistemul meu functiona cam asa: Nu actionez, nu exista sansa sa dau gres, nu dau gres, inca pot sa pozez ca sunt perfecta, inca sunt un om bun. Mai bine nu actionez si evit sa fiu judecata de catre mine si de catre ceilalti. Daca actionez si dau gres, atunci ma voi simti o proasta cu idei proaste, sis a fii prost nu e un lucru pozitiv, nu inseamna sa fii un om bun, esti un Nimeni daca esti prost. Intelegi idea? Cam asa s-a format sistemul meu si iti voi spune si de ce s-a format asa:

Experientele pe care le-am trait mi-au condus mintea sa traga aceste concluzii, si am ramas cu aceste concluzii pana tarziu cand am inceput sa observ. Ce nu poti vedea nu poti schimba nu? Abia in momentul in care am cautat sa ma inteleg am putut sa incep sa schimb ceva. Dar sa revin la experiente.

Am trait intr-o familie in care atunci cand faceai ceva bun, nimeni nu te aprecia, nu erau cuvinte de lauda, nu era nici o recunoastere, era ceva firesc insa daca faceai ceva ce era considerat gresit conform standardelor familiei, erai taxat imediat cu apelative gen Esti proasta sau  taci ca nu stii despre ce vorbesti. Daca aveam o idee care nu corespundea cu sistemul autoritatii din familie, inseamna ca nu este de luat in calcul, asadar am invatat sa tac atunci cand nu eram sigura pe ceea ce spun, atunci cand gandeam ceva diferit, atunci cand era vorba de ceva inovativ.

Cam asa functioneaza mintea noastra, ne cream concluzii, sisteme pentru a evita anumite lucruri in viata care ne conduc spre a ne simti lipsiti de valoare, a ne simti insuficienti ca sa primim iubire, apreciere, recunoastere din partea celorlalti.

Nu este doar cazul meu din nefericire, si iti voi spune imediat cand iti voi spune despre partea mai putin constructiva a cautarii perfectiunii,

Revin la intrebarile de la inceputul mesajului meu catre tine. Ce se intampla cand traiesti fara sa fii constient de faptul ca cauti absolutul, cauti infinitatea?

Ei bine, in primul rand iti dai seama ca niciodata nu vei ajunge sa gasesti acest lucru. Iti vei stabili tinte tot mai mari, vei vrea tot mai mult, tot mai mult insa intotdeauna vei simti ca nu e destul? Vei ramane captiv intr-o cautare imposibila.Esti constient ca iti doresti imposibilul? Intreaba-te? Ceea ce vrei, acest mai mult, este cu adevarat posibil? Sau ai ramas intr-un vis in mintea ta, functionand pe pilot automat?

Apoi cum crezi ca se simte un om care intotdeauna cauta o realitate diferita de realitatea pe care o traieste acum, o realitate care sa aiba mai mult, sa fie mai stralucitoare? Crezi ca mai degraba iubeste viata ce o are acum sau mai degraba o uraste si de asta cauta altceva?

In general atunci cand nu esti constient ca aspiri spre infinit, traiesti intr-o stare de nemultumire continua fata de realitatea traita acum. Cauti cu orice pret sa schimbi lucrurile, sa se intample ceva, nu iti ajunge cine esti, nu iti ajunge ce ai, nu iti ajung oamenii cu care interactionezi. Iti dai seama cu ce povara traiesti? Iti dai seama ca traind in acest sistem iti aduci singur/a nefericirea?

Sa spunem apoi ca reusesti sa iti atingi unele din obiectivele pe care le ai, si pentru o secunda acel mai mult iti da o satisfactie, in secunda urmatoare te surprinzi spunandu-ti ca totusi nu e destul, ca trebuie sa stabilesti urmatorul obiectiv?

Atunci dragul meu/ draga mea, opreste-te si intreaba-te: Cand va fi suficient? Cum stii ca urmatoarea destinatie iti va fi suficienta?

Apoi daca te recunosti cumva punandu-ti valoarea in ceea ce vrei sa atingi ca obiective, imagineaza-ti cata deprimare vei adduce in viata ta atunci cand lucrurile nu iti ies? Cat de nevaloros te vei simti? Cat de mic si neinsemnat? Chiar iti doresti asta?

Fac o mica paranteza pentru a-ti spune un lucru inainte sa merg mai departe si de a concluziona cumva toata aceasta poveste. Daca te intrebi de ce te intreb atat de multe lucruri, ei bine afla ca orice intrebare este cheia unui raspuns si nu invers. Doar intrebandu-te doar observand, doar gandindu-te la modul in care iti functioneaza sistemul de gandire poti sa faci pasi spre constientizare si schimbare.

Meriti sa traiesti viata inaltandu-te in adevaratul tau potential pentru tine. Meriti sa intelegi cine esti cu adevarat, meriti sa te opresti din goana nebuna de a demonstra ca esti un om bun. Meriti sa te iubesti suficient de mult incat sa te intelegi.

In concluzie meriti sa arunci in flacari acea imagine despre tine care nu corespunde cu absolutul pe care il cauti. Traim intr-o societate si o cultura care  ne-a facut invalizi din punct de vedere al valorii personale. Intotdeauna inca din scoala a trebuit sa demonstram ca suntem buni, ca meritam sa fim iubiti, sa fim apreciati.  Am crescut cu sentimentul ca doar avand jobul perfect, familia perfecta, masina perfecta, casa perfecta, copiii perfecti, doar aratand perfect, suntem oameni demni de luat in calcul, de iubit, de apreciat, de admirat. Cat de trist este ca traim inca cu aceasta povara, mai ales noi femeile. Incercam sa le facem pe toate, incercam sa facem cariera, sa fim mame perfecte, sotii perfecte, dar nu pentru ca altii ne-o cer ci pentru ce-o impunem noi insine. Punem o asemenea presiunea pe noi datorita conditionarii sociale si a modului in care ne-am creat modul mental de a functiona.

Tratam ceea ce este urgent in loc sa tratam ceea ce este essential, si anume armonia noastra interioara, alinierea vietii noastre la valorile noastre, nu ale celorlalti.

E timpul sa ne oprim, e timpul sa ne oprim si sa fim autentici, in pace cu ceea ce suntem, sa fim fericiti cum ceea ce avem, oferind lumii ceea ce avem mai bun in noi, natural, cu usurinta. E timpul sa ne oprim sa pozam, sa incercam sa protejam imagini, sa nu ne spunem supararile, sa nu ne acceptam deprimarile doar pentru ca vom fi judecati ca am dat gres in viata ca nu am fost oameni valorosi carora le-a iesit totul perfect. E timpul sa iti dai voie sa traiesti real, sa accepti ceea ce traiesti, sa admiti atunci cand ceva nu este perfect si sa fii capabil sa recunosti in fata celorlalti cand ai probleme.

Greselile sunt ceea mai mare ocazie pentru a creste, greselile sunt ceea mai mare ocazie pentru a ne iubi cu adevarat, greselile sunt cea mai mare ocazie pentru a intelege sa ne bucuram de ceea ce suntem, de ceea ce avem, de ceea ce facem.

Nu ai nevoie sa arati nimanui ca esti un om bun si valoros, deja esti un om bun si valoros prin simplu fapt ca existi. Ai potentialul de a merge spre infinitate doar atunci cand te inalti in divinitate, atata vreme cat traiesti pe acest Pamant esti om, esti imperfect si asta este perfect!

Dragul meu, draga mea, nu-ti mai irosi viata aparand imagini despre tine care nu coincide cu cine esti doar de teama ca vei fi judecat/a!

E perfect ca uneori sa o dai in bara, e perfect ca uneori sa dai gres in casnicie, e perfect ca uneori copiii tai nu sunt copiii model, este perfect ca nu ai casa perfecta, este perfect ca nu ai masina perfecta, este perfect ca nu ai cariera perfecta inca. Nu ai nevoie sa iti doresti astea doar pentru a fi un om admirabil.

 

Esti un om admirabil cu adevarat atunci cand ramai in adevar fata de sufletul tau, fata de ceilalti, fata de tine insuti/insati. Ai nevoie sa intelegi cum functionezi pentru a putea sa traiesti o viata prin care sa exprimi tot ceea e mai bun in tine.

Doar daruind ce e mai bun in tine, lumea iti va raspunde la fel, dar acel bun autentic nu falsitati venite din temeri!

Iti pun o intrebare acum si te las sa meditezi. Cat de impacata esti cu viata ta pe o scara de la 1 la 10? Sincer, fara menajamente, fara a poza in femeia sau barbatul perfect? Lasa-mi un comentariu mai jos iar in articolul urmator iti voi spune de ce conteaza acest lucru.

 

Te imbratisez cu mult drag!

Din iubire pentru tine, pentru mine, pentru intreaga omenire

Cristina

 

 

 


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/bistimis/public_html/artafeminina.ro/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273