Dragului meu

„Buna, dragul meu.Vreau sa sti, am observat un lucru: mi`a parut bine ca am vorbit cu tine astazi.Si inca cat am vorbit…Am descoperit ca, de fapt, imi lipsea lucrul asta. Mi`am cenzurat insa mintea, pentru ca tindea sa se gandeasca mereu mai departe: „If tomorrow…”.Dar eu traiesc prezentul. Prezentul e astazi. Si acum doar imi pare bine ca imi scri, ca iti raspund, ca aflu cum mai esti, desi ai facut sa`mi aduc aminte de foarte multe lucruri(carora aleg sa le zambesc astazi) Si raman uimita cat de repede poate trece timpul – poate nu`mi merge mie ceasul bine.Deci, ce rost are sa ma gandesc la ziua de maine? Lucrurile nu s`au schimbat prea mult, obstacolele sunt tot acolo iar viitorul acela impreuna e tot indepartat. Un singur lucru nu inteleg, totusi: de ce as vrea sa fi aici sa am cu cine sa`mi impart sucul de portocale proaspat stors?
Love still belives when we don`t…
Dar mai sunt cateva lucruri pe care mai vreau sa le facem .Calatoria in acel oras de poveste ,care era cel mai mare punct de pe lista, e bifata, realizata, traita, simtita, gustata, savurata, adorata, implinita! Dar un lucru tot as mai vrea…As vrea sa iti fur un sarut in momentul in care tu nici nu te gandesti, nici nu te astepti..asa cum n`am facut`o niciodata(pentru ca nici o data nu te`am luat prin surprindere cu chestia asta). Si vreau sa iti simt uimirea, sa vad cum faci ochii mari de mirare si cum nu iti vine sa crezi.Vreau sa simt cum iti creste pulsul si cum iti aduci aminte ca ai niste brate si ti le aduni de pe unde sunt ele si ma cuprinzi intr`o imbratisare maaare.Mai departe, la restul detaliilor nu m`am gandit.De ce?Pentru ca nu pot gandi mai departe! Dupa momentul descris, imi pierd rasuflarea :”>
[O zi mai tarziu.]

Nu e ciudat? Un gand ce l`ai scris ieri sa se si implineasca a doua zi?

Totul a inceput cu un telefon dat de dimineata, de foarte dimineata, care te trezeste si te smulge din lumea viselor…De fapt, nu visai nimic; doar te trezeste.Iti spune ca e la aproximativ 100 de metri de casa ta.Sari din pat si nu iti vine sa crezi.Te intrebi ce cauta aici, la ora asta? Nu zici nimic.Te intreaba : „Vrei sa ma vezi?”.Tu esti in pijamale.Nu ii raspunzi direct la intrebare dar zici :”Da`mi doua minute sa imi iau ceva pe mine.” Dupa 4 minute iesi buimacita pe usa scarii,ciufulita si inca nu trezita de tot, si aerul rece vrea sa te izbeasca in fata, dar nu mai apuca pentru ca il zaresti ca te asteapta si cu un pas esti langa el si va strangeti intr`o imbratisare deosebita, dar casta, care a durat ceva mai mult decat una obsnuita.Dupa aceea, frigul, furios ca nu l`ai bagat in seama de prima data se napusteste asupra ta, ti se vara pe sub haine si te face sa dardai.El te tine un pic la povesti, te intreaba una alta; tu raspunzi si nu prea. Nu auzi tot ce zice.Stai acolo si te uiti la el.”Ce cauta aici pana la urma?”, iti spui in sinea ta. Nu dupa mult timp, vede ca ti`e frig si iti spune sa te intorci in casa caci el o sa plece.Ai auzit ce zice dar nu ai patruns intelesul spuselor lui.Stai acolo si nu te misti din loc cu un zambet natang pe fata.Intr`un final, te saruta pe un obraz, si apoi pe celalalt si pleaca; te intorci si tu in casa.Brusc, iti aduci aminte de ce ai scris ieri si asta iti taie rasuflarea.Il chemi inapoi.Ii spui ca vrei sa ii arati ceva.Te intrebi: Oare voi avea curajul?Oare e bine ce fac?.Daca vor exista consecinte neplacute? Poate nu ar trebui… Dar iti reamintesti ca tu traiesti prezentul(poate nu in toate cazurile,dar cand e vorba de el nu sti alta cale) si zici „screw with everything”.(Cand iti pui tu ceva in cap…) Si ajunge.Ii zici „Fa`te comod.”.Il chemi in camera. Iti interzici sa te gandesti la clipele din trecut cand va aflati amandoi in acea incapere si la ce s`a intamplat atunci; iti interzici sa te gandesti la ce se va intampla dupa, in viitor, maine sau peste 2 minute.Nu te mai gandesti la nimic.Capul ti`e gol.Nu te gandesti nici cum o sa reactioneze el si nici nu astepti nimic de la el.Te apropii si…il saruti.Atat.
Il saruti,(asemanator filmelor) fara nici o curiozitate de a sti ce se intampla dupa
ce apare „THE END” pe ecranele de cinematograf. Doar ca, daca
intr-o buna zi cineva se va hotari sa-ti povesteasca istoria, va trebui sa inceapa asa cum incep basmele, in care se spune: A fost odată ca niciodată…
Totul s`a intamplat exact cum ti`ai imaginat si cum ai scris cu o zi inainte.Nu dura mult.Nu stii de ce.Poate erai nerabdatoare sa ii arati ce ai scris, poate erai bucuroasa si uimita in acelasi timp ca s`a intamplat, la fel ca bucuria si zambetul infundat al unui copil caruia ii iese o „farsa”.Si da, erau aceleasi buze pe care le stiai atat de bine, si aveau aceiasi savoare, desi ceva mai retinuta. Apoi i`ai aratat ce ai scris (vezi postarea anterioara) ca sa inteleaga de ce ai facut gestul asta.Lui nu`i vine sa creada si repeta intr`una: „Waii.Nu pot sa cred.Nu stiu ce sa zic.” Ii raspunzi ca nu trebuie sa zica nimic. „Vorbeste`mi cu tacerea ta”, ii spui. Si peste toate astea, a fost acolo si ai impartit cu el sucul de portocale stors chiar de mana voastra.Si apoi a plecat, la fel cum a mai plecat de atatea ori din viata ta.Si desi ai inchis usa in urma lui si ai tras perdele ca sa nu cumva sa te uiti pe geam si sa vezi cum se indeparteaza si il pierzi din vedere, trebuie sa recunosti ca, de fapt, asteptai sa se intoarca…si sa`ti fure si el, inca un sarut. (desi nici acum nu prinzi rostul gestului, care de fapt nu are nici unul.) Dar nu e momentul sa ai asteptari acum…

E adevărat că m`am simţit rănită când l-am pierdut pe el, băiatul de
care eram indrăgostită. Astăzi, însa, sunt convinsă de faptul că nimeni
nu pierde pe nimeni, fiindcă nimeni nu posedă pe nimeni.
Asta e adevărata experienţă a libertăţii: să ai lucrul cel
mai important din lume, fără a-l poseda. Şi exact lucrul ăsta s`a întâmplat astăzi.

Neamtiu Florina