Misiunea ta in viata este sa fii liber/a

http://www.dreamstime.com/-image2815032

În nopţile pe care le petrec adeseori în solitudine, mi se dezvăluie glasul lui Dumnezeu care întotdeauna îmi aduce noi veşti despre cine sunt şi ceea ce nu sunt.

Dincolo de orice misiune credem că avem în viaţă, cea mai importantă este aceea de a deveni cu adevărat liberi.

Toată viaţa mea pe această planetă până acum, simt că m-a condus tot mai mult, să pot să fiu tot mai aproape de completă libertate.

Au fost perioade în viaţa mea, în care m-am temut să îmi voi pierde imaginea, că îmi voi pierde reputaţia, că voi pierde oameni din viaţa mea, că voi pierde poate casa în care locuiesc.

De fiecare dată această teamă m-a condus spre disperare, îngrijorare, şi o dorinţă nebună şi iluzorie de control.

Fiecare acţiune pe care am făcut-o din teamă, din disperare, din îngrijorare, nu a făcut altceva decât să mă afunde şi mai mult în situaţii complicate şi probleme.

Chiar şi în ziua de astăzi încă sunt astfel de momente în viaţa mea. Nu mă tem să admit şi nu mă învinovăţesc pentru momentele în care se întâmplă.

Cu toţii ne aflăm aici pentru a ne înălţa, uşor, uşor, pentru a transcende până la urma statutul nostru uman şi a ajunge să ne revendicăm statutul nostru divin. Şi fiecare suntem pe acest drum, până şi cel pe care îl vezi drept fiind cel mai înţelept.

Tot ceea ce scriu se naşte în urma experienţelor pe care le am şi conştientizărilor care vin în urma acestora. Să pot să îmi observ mintea, să pot observa de unde se crează experienţele pe care le trăiesc, să pot să rămân liniştită în spatele acestora este cea mai mare binecuvântare.

De curând mi-am dat seama că fac foarte multe călătorii în această viaţă, şi deşi aparent pare că nu ajung la destinaţie, într-un mod miraculos, ajung de fiecare dată. Doar că destinaţia nu este una de natură materială, fizică, nu e de natura formelor, ci e de natura conştientizărilor, şi reamintirii a ceea ce sunt cu adevărat.

Acum ceva vreme mă întrebam, de ce oare, multe dintre proiectele pe care le iniţiez nu ajung la capăt? Ce oare mă blochează? Şi într-o zi am realizat. Pentru ca să îţi aminteşti mereu că e vorba despre călătorie. De fiecare dată când rătăceşti, de fiecare dată când pierzi bucuria călătoriei şi devii ataşat să duci la capăt o idee, un proiect, ceva se întâmplă, drumul se închide.

Fiecare acţiune pe care am iniţiat-o, fiecare eveniment care într-un final poate nu a mai avut loc, sau nu a ieşit aşa cum mă aşteptam, m-a îmbogăţit într-un mod fantastic.

Cu fiecare zi mă simt tot mai liberă de temeri, mă simt tot mai liberă de condiţionări, de etichete, de catalogări, de dorinţe. Şi cu toate că se întâmplă multe experienţe în viaţa mea, în spatele lor, cumva ştiu că nu am unde să ajung, decât în braţele lui Dumnezeu, şi pot simţi liniştea din spatele oricărei furtuni.

Foarte multă lumea crede că a ajunge să fii iluminat, sau să îţi realizezi sinele adevărat, înseamnă să nu mai trăieşti decât într-o stare de transă, să stai toată ziua în poziţia lotus şi atât. E cea mai mare capcană pe care am observat-o.

Nici vorbă de aşa ceva.

Libertatea pe care o căutam, pacea pe care atât o căutam, nu înseamnă să trăieşti într-o stare de amorţeală, printre nori, ci înseamnă să fii liniştit dincolo de orice experienţă şi circumstanţă de viaţă care se întâmplă.

Fiecare experienţă are scopul ei, şi e extrem de important să-I dai voie să se întâmple, fără rezistenţă, fără dramă, fără a o considera rea sau bună.

Sunt multe idei, multe gânduri care ne sperie dacă le dăm atenţie.

De exemplul, gândul de a ajunge un cerşetor pe strada aproape că ţi se pare inacceptabil. Gândul de a fi dat afară din casă, de a pierde bani, de a avea datorii, pe care nu le mai vezi achitate, te panichează şi te arunca în depresie, dacă nu ştii să îl priveşti.

Doamne suntem atât de prinşi în această iluzie de siguranţă, pe care credem că o putem obţine, dacă avem unde să stăm, dacă avem un job, dacă avem 5 perechi de pantofi, dacă avem un partener lângă noi.

Cu cât devenim mai încorsetaţi de aceste gânduri, cu atât mai mult ne îndepărtăm de libertate completă, de pace.

Astăzi e timpul să mă dezbrac din nou în faţa ta, pentru că aşa cum am spus, nu mai vreau să fiu închistata în atâtea temeri, în atâtea eforturi, în atâtea condiţionări.

Sunt conştientă în fiecare clipă de ceea ce sunt, de ceea ce se întâmplă în mine, de experienţele pe care le crează sufletul meu şi totuşi sunt momente în care şi eu sunt acaparată de aceste închistări, sau cel puţin am fost.

Viaţa nu e sigură, dragii mei, nu a fost şi nu va fi niciodată, şi asta e frumuseţea ei.

Unii avem anumite provocări în viaţă, alţii avem altele, în funcţie de lecţiile pe care le avem de învăţat fiecare, şi e complet în regulă, atâta vreme cât suntem conştienţi de ele.

Una dintre provocările mele majore este de natură materială. Poate pentru că sunt prea ”vazduhista”, poate pentru că sunt mai puţin împământata, şi poate că de fapt mă înşel şi habar nu am încă de ce.

Au fost multe momentele în care am căzut şi eu în capcana îngrijorării şi disperării, în capcana condiţionărilor exterioare, şi în aceste momente, am acţionat poate uitându-mi adevărata mea misiune. Nu mă învinovăţesc pentru asta, cu siguranţă că a avut un scop.

În aceste momente de disperare, în care gândurile apăreau, şi-mi spuneau: Cu ce îţi plăteşti luna asta chiria? Cu ce îţi cumperi de mâncare, întotdeauna dar întotdeauna am acţionat disperat, şi în loc să mă deschid soluţiilor m-am deschis tot mai mult problemelor.

Încă şi acum, am de plătit anumite datorii pe care le-am creat datorită identificării cu aceste gânduri.

De ce se întâmplă asta?

Am conştientizat ceva foarte interesant. În momentul în care te îngrijorezi şi disperi, încerci să controlezi lucrurile, pentru că ai senzaţia că aşa se vor rezolva, nu faci altceva decât să te deconectezi de energia şi sursa ta nelimitată, şi astfel creezi tot mai multe găuri, în loc să te contopeşti cu abundenţa care eşti.

Îngrijorările apar datorită identificării cu gânduri de genul:

Îmi voi pierde casa, ce tragedie.

Mă voi face de ruşine, ce tragedie.

Îmi voi ştirbi imaginea, ce ruşine.

Voi ajunge pe stradă, ce ruşine.

Nu voi avea ce să mănânc.

Nu voi avea cu se mă îmbrac.

Soţul/soţia, iubitul/iubita mă va părăsi, şi voi rămâne singur/a, ce tragedie.

Va trebui să cer ajutorul cuiva, ce ruşine.

Nu voi putea să achit ce datorez, ce ruşine.

Lumea mă va vorbi, ce ruşine.

Lumea va spune despre mine, că nu sunt aşa cum au crezut că sunt, ce ruşine.

Şi astfel începem să ne compromitem, începem să ne minţim pe noi înşine, începem să facem lucruri doar pentru a nu ne face de ruşine sau pentru a scăpa de aceste ‘’tragedii’’.

Începem să ţesem strategii, începem să forţăm lucrurile, începem să acţionăm disperat din dorinţa foarte mare de a scăpa de toate acestea.

De teamă de a nu ne pierde imaginea, casă, integritatea, de a nu pierde aprobările celorlalţi, de a nu pierde statuturile şi titlurile, uşor uşor, pierdem legătura cu noi înşine, şi fără să ne dăm seama de fapt legătură cu sursa creatoare de soluţii.

Pentru că tendinţa de control a minţii noastre ne copleşeşte, pentru că avem imagini preconcepute despre ceea ce înseamnă rău sau bun, de ceea ce înseamnă tragic şi ce înseamnă magic, uităm de fapt că nu mintea noastră crează abundenta din viaţa noastră, de orice natură ar fi ea, ci Dumnezeul nostru interior, sursa.

Astfel în loc să ieşim din lipsă, forţând lucrurile, bazându-ne pe minte, nu facem altceva decât să blocăm curgerea naturală a lucrurilor.

În această dimineaţă, am avut o revelaţie extraordinară. Am simţit pentru prima oară că sunt liberă. Am simţit pentru prima oară, că sunt calmă în fata idee de a-mi pierde casa, că sunt calmă în fata ideii că oamenii vor pleca din viaţa mea, că sunt calmă, în fata ideii, că poate într-o zi voi ajunge o cerşetoare pe stradă, şi o voce a rezonat în interiorul meu spunând.

Doamne, fă ce vrei cu mine. Accept cu seninătate tot ceea ce îmi aduci în cale, pentru că ştiu că este cu un scop. Ştiu că devenind liberă de control, devin un vas care se va umple cu tine, iar tu eşti totul. Doamne, dacă sunt închisă, dacă sunt fără casă, dacă sunt fără familie, dacă sunt fără mâncare, dacă îmi pierd imaginea, dacă pierd părerile celorlalţi despre mine, dacă pierd tot ceea ce are formă, întotdeauna rămâne ceva ce nu poate fi pierdut, şi acesta este şinele meu autentic. Nu mă pot pierde pe mine cea adevărată, şi dacă nu mă pot pierde pe mine cea adevărată, înseamnă că nu te pot pierde pe tine.

Abandonez ideea că pentru a avea casa şi masă, pentru a avea iubire, pentru a avea lucruri în viaţa mea, trebuie să mă forţez, trebuie să mă sacrific, trebuie să acţionez contrar sufletului meu, trebuie să fac compromisuri, trebuie să fac proiecte după proiecte.

Ştiu că Tu, adică şinele meu real, adică sursa care se afla adânc în inima mea, are grijă de la sine de toate acestea, atâta vreme cât îi las spaţiu şi dau voie să facă asta.

Asta nu înseamnă că eu mă aşez pe canapea şi aştept, înseamnă doar că încetez să mai fac lucrurile pentru alt scop decât iubire. Înseamnă că încetez să mai fac lucrurile pentru bani, pentru destinaţie, şi încep să mă bucur de călătorie, în fiecare clipă, complet, fac ceea ce simt, atunci când simt, atunci când vine din uşurinţă.

Să fii tu însuţi/însăţi, să fii cu Dumnezeu, nu presupune niciun efort, decât bucurie, şi joc, decât pasiune şi iubire. Tot ceea ce este în afara acestei uşurinţe, iubiri, bucurii, nu vine din sufletul nostru, vine din dorinţa de control a minţii noastre şi ea blochează curgerea natura a abundenţei divine care există în fiecare din noi.

De-a lungul anilor, am tot forţat multe proiecte, identificându-mă cu acele gânduri de mai sus, am tot făcut lucruri din teamă uneori, din disperare, că mâine nu o să am ce să pun pe masă, că nu o să am casă, că o să-mi pierd imaginea, însă astăzi îmi dau seama că tot ceea ce m-am temut să pierd nu e real, nu e adevărul, sunt doar iluzii, sunt doar idei.

Tot ceea ce alege sufletul meu de acum încolo, este să dau mai departe mesajul meu, fără nici o aşteptare, cu bucurie, cu iubire, cu deschidere, complet şi total.

Nu mă mă mai tem că nu va cumpăra nimeni cărţile, dvd-urile, cursurile pe care le-am creat, nu mă mai tem, că nu se va strânge numărul de participanţi la workshopurile pe care le organizez. Le voi face în continuare, cu bucurie, cu iubire, cu deschidere, pentru că ştiu că mesajul divin este în ele, şi pentru că ştiu ce impact extraordinar au. Le voi lansa atunci când simt, că am ceva de transmis lumii, şi voi accepta momentele în care se materializează sau nu se materializează.

Astăzi mă simt atât de liberă, o Doamne. Sunt atât de liberă, şi atât de fericită, indiferent ce ai să-mi aduci în cale, sunt atât de liberă pentru că mă încredinţez cu totul ţie.

Ştiu că ceea ce dau mai departe, vine direct din inima ta Doamne, din iubirea şi compasiunea ta şi din cuvintele tale şi e mai mult decât suficient. Voi face asta până la sfârşitul zilelor mele, indiferent că o fac de la un calculator, într-o sală de workshop, la un colţ de stradă, sau într-o pădure.

E timpul să fim liberi cu adevărat, să fim liberi de lucrurile omeneşti pentru a da voie miracolelor îngereşti să aibă loc.

E timpul să spunem ce simţim, ce trăim, ce gândim, fără temeri de a ne face de ruşine, fără temeri de a fi judecaţi, fără temeri de orice natură. Dumnezeu e liber, şi se iubeşte complet pe sine, de aceea el este întreg şi este completă abundenţă, iar în fiecare din noi este Dumnezeu?

Îl lăsăm să se exprime sau îl închistam cu tot felul de condiţionări deşarte?

Eu simt şi aleg să-l las complet să se manifeste liber.

Tu ce alegi?