Ne dorim prea mult si asta ne impiedica sa avem totul

Quotation-Lao-Tzu-desire-right-rest-Meetville-Quotes-148229

 Sunt anumite dorinţe pe care cu toţii le avem atâta vreme cat suntem călători prin această viaţă.

Pentru unii aceste dorinţe se rezumă la a dobândi ceva, fie că e vorba de notorietate, apreciere, lucruri materiale sau orice altceva palpabil.

Pentru alţii dorinţele acestea sunt un pic de altă natură, vor poate să ajungă să aibă rezultate într-un domeniu în care cumva s-au luptat multă vreme sau pur şi simplu îşi doresc să demonstreze celorlalţi că pot să fie ceea ce ai nu au crezut niciodată.

Suntem îngeri şi oameni, îmi place mie să spun, şi acest lucru are o conotaţie diferită pentru fiecare.

Suntem spirit şi trup, ar putea fi o altă formulare, sau suntem minte şi suflet. Oricum i-am spune , trăim experienţa vieţii pe foarte mule nivele.

Dacă stăm să ne gândim puţin, sunt momente în care trăim de la nivelul limitat al percepţiei minţii noastre limitate şi sunt alte momente în care depăşim cu mult pragurile raţiunii şi mergem dincolo, spre un alt tărâm, un tărâm unde miracolele sunt posibile, unde vederea noastră e clară, unde liniştea se instalează şi încrederea sau credinţa face posibile lucruri care nu credeam vreodată a fi posibile.

Şi totuşi, în aceste vremuri, când am început să avem acces la informaţie, în aceste vremuri în care ne-am îndreptat mai mult ca părinţii sau bunicii noştrii spre autocunoaştere, pare că suntem mai ignoranţi că niciodată.

Şi nu mă refer aici la nivelul de inteligenta ci mă refer la ignoranţa adevăratei noastre naturi, mă refer la ignoranţa faţă de fericirea care există în noi, şi pe care o căutam iluzoriu într-o multitudine de locuri.

Ne dorim prea multe, ne agăţăm de prea multe şi singuri ne punem piedici în a trăi cu adevărat fericiţi, în a trăi cu adevărat clipa de acum cu bucuria unui copil care descoperă pentru prima oară , acest vis al realităţii exterioare.

Culmea e că nu ne putem opri câteodată, pur şi simplu deşi observăm cum ne transformăm, cum trăirile noastre se schimbă, ne încăpăţânam să rămânem în locurile care nu ne duc nicăieri.

Ne e teamă, suntem înspăimântaţi de fapt de faptul că dacă vom face cu adevărat ce simţim, ceilalţi din jurul nostru nu ne vor mai accepta, că ceilalţi din jurul nostru vor pleca, că ne vor da afară din viaţa lor şi astfel rămânem la un nivel de vedere plin de praful temerilor. Niciodată această viaţă nu va fi clară, nu va fi lină, nu va fi cu linişte şi fericire.

Cum am putea să vedem un peisaj minunat când geamurile prin care privim sunt atât de murdare. Oricât de minunat ar fi peisajul de afară, el nu se mai vede de mocirla care s-a aşternut pe ‘’retina’’ noastră.

Dar ce folos are o existent trăită în acest mod? Ce folos are să ne luptăm , să depunem eforturi energie, doar pentru a demonstra celorlalţi ceva? Ce folos are să alergăm să acumulăm ceva pentru că ceilalţi să ne aprecieze şi să ne valorizeze?

Oare tu sau eu, pentru asta vrem să fim iubiţi? Pentru ceea ce facem, sau pentru ceea ce suntem? Şi dacă se mai întâmplă şi că tot ce facem să nu fie niciodată destul de bun, pentru ce ne mai luptăm? Mintea întotdeauna va găsi slăbiciuni, lacune, va găsi ceva de criticat şi de analizat.

Asta nu e iubire. Cine te iubeşte pentru ceea ce faci, nu ştie ce înseamnă iubirea. Cine te iubeşte pentru ceea ce faci, nu îţi vede măreţia a ceea ce eşti. Cine te iubeşte pentru realizările tale şi ta recompensează cu afecţiuni când ai mai primit o diplomă , nu este ceea ce ai nevoie tu în viaţa ta.

Dar ştii, care este partea interesantă? Că toată această iubire sau non iubire care se revarsă spre tine, deşi pare a veni de la ceilalţi, nu există . Nu exişti decât tu şi ceea ce tu vezi că eşti. De fapt e impropriu spus că vezi ceea ce eşti, de fapt tu tot ce poţi să vezi este ceea ce nu eşti.

Nimic real nu se poate vedea pe el însuşi real, poate vedea doar din el.

Atunci când cineva intra în viaţa ta şi îţi spune că eşti prost, nu e vina lui. Nu e nici măcar vina ta, tot ce se întâmplă este că nu mai vezi bine, nu ai oglinda curată, reţină sufletului ţi-e pătată de ignoranţa a ceea ce eşti.

Atunci când cineva intra în viaţa ta şi nu te ajută este pentru că tu nu te ajuţi pe tine.

Atunci când cineva vine în viaţa ta şi îţi spune o mulţime de lucruri pe care tu le vezi a fi îngrozitoare despre tine, nu e vina lui. Este doar iluzia a ceea ce nu eşti care capătă viaţa printr-o nouă viaţa prezentă în viaţa ta.

Atunci când suferi este pentru că nu vezi, este pentru că poate corpul tău şi mintea ta sunt îmbâcsite de-a dreptul de minciună, de falsitate.

Un corp bolnav nu va putea reflecta niciodată conştiinţa pură.

O minte agitată nu va putea reflecta niciodată conştiinţa pură.

Valurile vieţii care uneori ne înghit şi ne fac să nu mai respirăm de durere, se întâmplă pentru că în loc să trăim aici şi acum, doar observând, doar cu atenţie şi fără intenţie, ne luptăm zadarnic şi ne agităm şi astfel ceea ce se crează nu poate să fie limpede.

Nu vei putea niciodată să vezi fundul oceanului când e plin de valuri decât atunci când priveşti din centru. Dacă priveşti de sus sau de jos, din stânga sau din dreapta, ceea ce vezi nu adevărul complet, nu e esenţă, e doar aparentă.

Pentru fiecare vine acel moment în care chiar realizăm cine suntem, însă pentru asta e nevoie de dedicare, şi o singură intenţie, dezvăluirea adevărului.

Mulţi dintre noi ştim mental, teoretic, cine suntem, însă puţin reuşesc să şi fie la nivel de trăire în acest loc.

Nu ne iubim îndeajuns de mult şinele încât doar el să conteze. Nu ne iubim îndeajuns de mult pe noi înşine încât să ne dăm seama că nici nu există altceva decât noi.

Nu există doi. Există doar unul. Întotdeauna. Restul e doar viaţa în viaţă, în viaţa , trăind un vis în vis.

Când te iubeşti cu adevărat, orice teamă dispare, pentru că îţi reaminteşti cât de minunat eşti , îţi reaminteşti că eşti divinitatea însăşi, îţi reaminteşti că nu eşti un spirit cre trăieşte într-un trup ci eşti un trup care trăieşte într-un spirit.

Suntem în această formă pe Pământ, pentru a realiza că suntem de fapt dincolo de această formă, că suntem de fapt fără formă.

Cum să ne aşteptăm să vină în viaţa noastră oameni care să fie sincer cu noi, când noi nu suntem sinceri cu noi înşine?

Cum să ne aşteptăm să vină în viaţa noastră oameni plini de lumină, când lumina noastră interioară e acoperită de întunericul aparenţelor?

Cum să ne aşteptăm să se reflecte asupra noastră iubire, înţelegere, când nu ne dăm voie să fim doar ceea ce suntem, şi insistăm să ne dorim lucruri de care nu avem nevoie, şi să pozăm în ceea ce nu suntem, pentru a obţine confirmare şi acceptare?

Gata.E timpul să ieşim din capcanele propriilor noastre gânduri, e timpul să ne vedem cu adevărat pe noi înşine pentru că doar aşa experienţa vieţii se va îmbrăca în lumină şi bucurie.

Nu ştiu despre tine, dar eu refuz să mai fiu ceea ce nu sunt. Nu ştiu despre tine, însă eu inchid ochii acum şi las toate gândurile să plece, rămânând acum şi aici că ceea ce sunt.

Nu ştiu despre tine însă eu renunţ să mai fiu eu şi îmi dau voie să fiu Totul. Nu ştiu despre tine însă acum şi aici ştiu că sunt ceea ce sunt şi sunt minunată aşa cum sunt, indiferent de ce fac. Iar oamenii care pleacă din viaţa mea o fac pentru că erau false aspecte ale mele.

Lumea ta eşti tu, lumea mea sunt eu, şi dincolo de eu şi tu este aceeaşi, plină de magie.

Adevărul se reflectă prin conştiinţa pură, şi conştiinţa pură se reflectă într-o minte şi un trup curat.

O minte pură este o minte care nu este influenţată de condiţionări, trecut, viitor, este mintea liniştită , fără gânduri.

Toată realitatea ta se schimbă în momentul în care eşti în acest loc, în centrul fiinţei tale, aliniat cu corpul şi mintea ta pentru că de fapt de aici se creează totul, din atenţie, fără intenţie.

De aici răsare iubirea, singura care există, aceea pentru tine, pentru sine. Când înţelegi că nu există nimic în afară de tine, te iubeşti cu adevărat pe tine şi tot ce poţi percepe prin simţuri, pentru că ştii că nimic nu e separat de tine.

Când am auzit prima oară îndemnul de nu mai trăi atât de personal, nu am înţeles ce înseamnă, însă acum înţeleg mai bine ca niciodată, pentru că am experimentat ambele : cum e să trăieşti ca persoană şi cum este să trăieşti ca întreg.

Niciodată nu va fi uşor să fii o persoană şi întotdeauna va fi uşor să fii întregul, pentru ca să fii ceea ce eşti nu presupune niciun efort.

Înger drag, închide ochii şi reaminteşte-ţi cine eşti chiar acum, nimic nu îţi stă în cale.

Inclusiv faptul că îţi scriu acum aceste cuvinte, ştiu că le scriu pentru mine, şi nu sunt ipocrită să spun altceva, ştiu că le scriu pentru mine, şi ştiu că tu cel care le citeşti, eşti una cu mine. Nu există altceva în afară de mine.

Nu există altceva în afară de tine. Suntem unul în interiorul celuilalt pentru totdeauna.

Eşti gata să te iubeşti pentru că lumea care să dezvăluie în faţa ta să îţi fie iubit/a , cu fiecare milimetru ?

Cristina Micule


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/bistimis/public_html/artafeminina.ro/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273