Singurul tau pacat este sa nu stii cine esti

pacat

O rugăciune se înalta întotdeauna de la noi spre noi înşine.

Orice am trăit în această viaţă, a venit din această rugăciune. De multe ori suntem conştienţi/conştiente de aceasta, însă de cele mai multe ori nu. Unele rugăciuni le-am exprimat cu mintea, iar altele le-am exprimat dintr-o profundă chemare şi sete pentru fiinţa noastră cea adevărată.

Cât de dificil ne e să acceptăm ca ceea ce se dezvăluie în faţa noastră este rodul rugăciunii noastre! Ce dificil ne e să ne asumăm responsabilitatea pentru tot ceea ce trăim. Ce păcat, că nu ne dăm seama că suntem creatori şi nu victime.

Ori de câte ori suntem părăsiţi, ori de câte ori suntem răniţi, ori de câte ori, se creează o anumită situaţie de viaţă, chiar dacă mintea noastră nu poate să înţeleagă, totul s-a născut din interiorul nostru.

De multe ori nu avem curajul să facem multe lucruri, pentru că suntem închistaţi în limitările noastre, de multe ori suntem acoperiţi de temeri, şi atunci ceva mai profund din noi, ia decizia cea mai înaltă pentru noi.

Nimeni nu te părăseşte vreodată, dacă la nivel subtil sufletul tău nu a ales asta deja că fiind binele tău cel mai înalt. Nimeni nu te concediază, dacă la nivel subtil, sufletul tău tânjeşte după ceea ce simte cu adevărat a fi pasiunea lui.

Chiar şi durerea pe care o simţi într-un anumit moment este o binecuvântare, pentru că ai şansa să te eliberezi de tot ceea ce nu eşti, să laşi să plece o dată pentru totdeauna ceea ce ai îngropat în interiorul tău şi încă nu ai văzut.

Ce păcat că nu realizăm că în fiecare experienţă ni se deschide o cale spirituală, o cale prin care putem să transcendem orice iluzie, şi să ne întoarcem către adevăr şi lumină.

Orice experienţă este de fapt o chemare spre adevărata ta fiinţă, o chemare spre reîntoarcere la autenticitate, dincolo de temeri, dincolo de închistări, dincolo de limitări şi condiţionări.

La fiecare pas ţi se oferă şansa spre recunoaşterea adevăratului tău drum spre înălţare, spre recunoaşterea a ceea ce eşti cu adevărat.

Ce minunat ar fi dacă te-ai opri din a te mai învinovăţi, ce minunat ar fi, dacă ai înţelege că nu din cauză că nu eşti destul, nu din cauză că nu ai făcut tot ceea ce puteai face, nu din cauză că eşti prea slab, nu din cauză că nu ai meritat, nu ai obţinut un anumit lucru.

Adevăratul motiv pentru care rugăciunea ta nu a fost ascultată, este că această rugăciune nu era în acord cu ceea ce eşti tu complet, ci era doar o iluzie pe care mintea ta o consideră a fi o salvare. Nu eşti un păcătos/o păcătoasă, şi Dumnezeu te consideră nevrednic/a, ci pur şi simplu nu era aceea calea spre binele tău cel mai înalt.

Cum ar fi să accepţi acest lucru? Câtă pace şi linişte răsare din această conştientizare!

Indiferent ce ai crezut până acum, îi vorbesc astăzi sufletului tău şi îi spun că în lumea lui Dumnezeu nu există păcat, nu a existat şi nu va exista niciodată. Singurul păcat este deconectarea noastră de dimensiunea noastră divină. Şi nu este acel gen de păcat care va fi plătit, într-o zi, la sfârşitul vieţii pe Pământ, ci este unul care are efecte acum şi aici. Toată durerea, toată suferinţa, toată lipsa dăinuie în acest păcat, în această uitare de sine.

De mici am fost învăţaţi să ne rugăm la Dumnezeu, însă nu ne-a explicat nimeni niciodată că acest Dumnezeu se află înăuntrul nostru, şi că atunci când ne rugăm, în mod conştient sau nu, ne rugăm către sinele nostru autentic, către dimensiunea noastră divină.

Atunci când îţi ceri iertare sau te spovedeşti, nu faci altceva decât să te conectezi cu divinul din tine, şi să te absolvi de orice vină, mintea ta ar putea crede că ai.

Suflet minunat, nu eşti vinovat, pentru absolut nimic. Orice experienţă trăită în care au fost implicaţi şi alţi oameni, a fost creată de către voi toţi împreună, pentru că ea a purtat mesaje sfinte, pentru fiecare dintre voi.

Priveşte înapoi în viaţa ta, priveşte acum în viaţa ta, cu ochii inimii, şi deschide-te să primeşti acest mesaj care ţi s-a dăruit.

Îţi repet acum:

Faptul că rugăciunile făcute doar de la nivelul minţii nu ţi-au fost răspunse, nu este o pedeapsă ci este o binecuvântare.

Tot ceea ce este în acord cu dimensiunea completă a fiinţei tale, nu are cum vreodată să fie ignorat.

Eliberează-te de orice vină, orice sentiment că nu meriţi.

Cum am putea fi vinovaţi de ceva, vreodată, când fiecare pas ne duce înapoi acasă, când fiecare experienţă are rolul ei, spre a ne reaminti cine suntem cu adevărat?

Cum am putea să credem că sufletul nostru ne conduce vreodată pe un drum greşit?

De ce mai avem nevoie ca să începem din nou a ne ascultăm, să ne coborâm mintea în inimă, pentru a ne înălţa deasupra oricăror efemere iluzii?

Mergem prin această viaţă a celor văzute, şi trăim experienţe după experienţe.

De multe ori ne trezim în faţa lor, şi considerăm că nu sunt ceea ce ne-am dorit. În aceste momente ne simţim mici şi neînsemnaţi, ca şi cum universul ne-a năpăstuit într-un fel.

Plângem, urlam, ţipăm, ne revoltam, şi ne întrebăm oare ce am făcut să merităm asemenea trăiri. De unde răsar toate acestea?

În mijlocul unor evenimente dureroase, indiferent cât de soare e afară, în inima noastră simţim că e întuneric, simţim că e înnorat, şi că sub nici o formă noi nu am cerut acest întuneric.

Şi într-un fel nici nu am cerut noi nimic. Întunericul s-a chemat pe sine, pentru a se dizolva în lumină. Tot ceea ce este iluzie, va da naştere la durere. În adevăr şi în lumină, nu mai cunoaştem suferinţa, pentru că ne ridicăm dincolo de orice situaţie de viaţă, în conştiinţă că nu noi nu suntem aceste situaţii, ci noi suntem observatorii şi experimentatorii acestora.

E ca şi cum ai începe să crezi că rolul pe care îl joci într-o piesă de teatru este real. Într-o piesă de teatru, poţi vedea că tu nu eşti acea piesă de teatru, şi acel personaj, însă totodată să te transpui în acel rol, pentru bucuria jocului.

Mulţi dintre noi încă privesc tot ceea ce scriu aici ca pe o utopie, că pe filozofie, însă nu este vorba despre asta.

Sunt aici şi acum, pentru că, ascult chemarea sufletului meu, şi aceasta chemare mă conduce spre a împărtăşi cu tine, tot ceea ce simt, tot ceea ce mi se dezvăluie, tot ceea ce m-am deschis să primesc.

Nici o experienţă dureroasă nu se poate naşte din lumină, pentru că în lumina răsare iubirea, şi în iubire răsare înţelegerea, şi în înţelegere sfântă te contopeşti cu Dumnezeu.

Dacă trăim încă experienţe dureroase este pentru că avem nevoie de ele, avem atâta nevoie de ele pentru a ne elibera, de tot ce ne acoperă spiritul pur şi nelimitat.

Vreau să te întreb:

Ce te doare acum?

De ce te simţi vinovat/a acum?

Care sunt rugăciunile ne-raspunse pe care nu le poţi accepta încă?

Ce anume consideri că fiind păcat?

Vei ajunge să trăieşti raiul pe Pământ, atunci când diavolul şi îngerul vor deveni una.

Dumnezeu se iubeşte pe sine complet, de aceea este întreg. Tot ceea ce respingi şi consideri că fiind păcat, este o negare a unei anumite părţi din tine.

De ce crezi că te simţi atât de divizat/a?

Soluţia nu este să fugi de ceea ce simţi, pentru că tu consideri că e păcat, ci ai nevoie să accepţi că este o nuanţă a ta. Abia după ce te accepţi complet, poţi să te simţi complet/a. Abia după ce renunţi la rezistenţă, poţi transcede iluzia, şi să rămâi în adevăr şi în pace.

Abia după ce îţi înţelegi adevărata putere, şi încetezi să mai blamezi, să judeci, să acuzi, te poţi reconecta cu divinul din tine.

Ceea ce nu accepţi, nu te lasă să trăieşti, va apărea din nou şi din nou, până când vei înţelege.

Tot ceea ce nu este acceptat în interiorul tău şi este etichetat sau catalogat, sau judecat în vreun fel, se va recrea la infinit în viaţa ta, dându-ţi şansă, o dată şi încă o dată să înţelegi.

Cu fiecare experienţă avem şansa să devenim din ce în ce mai conştienţi sau să adăugăm alte răni la suferinţele noastre.

În loc să opunem rezistenţă la ceea ce trăim, putem să ne oprim şi să ne dăm seama care este mesajul unei experienţe.

Răzbunându-te pe viaţă, pe situaţii, pe oameni nu faci altceva decât să te răzbuni pe tine însuţi/însăţi şi să mai adaugi un strat de suferinţă peste fericirea fiinţei tale.

Fii conştient/a ca totul se crează din sufletul tău pentru a-ţi reaminti cine eşti cu adevărat, în fiecare clipă. Nu eşti niciodată victimă decât dacă tu alegi să te identifici cu acest rol, şi identificându-te cu acest rol, nu faci altceva decât ca într-un cerc să creezi şi mai multe situaţii prin care să fii agresat/a de experienţe, de viaţă, de oameni.

Păstrează-ţi lumina vie, păstrează-te în observaţie şi în conştientă, pentru a şterge pas cu pas toate suferinţele trecutului, marcate cu cicatrici în adn-ul tău. Rămâi în prezent, privind mereu din poziţia de creator tot ceea ce trăieşti, pentru a putea transcede suferinţele.

De multe ori primesc multe mesaje de la voi, cu situaţii şi poveşti de viaţă, dar când vine vorba de a lăsa un simplu comentariu, de a urma paşii de acţiune pe care vi-I indic pentru a vă întoarce spre conştientizare, rămâneţi pasivi/e.. Aceste întrebări nu sunt în zadar, ci sunt indicii spre a te elibera de suferinţe, de iluzii, spre a vă contopi cu pacea, iubirea şi siguranţa din voi.

E alegerea ta suflet drag. Rămâi fidelă sinelui tău autentic dacă îţi doreşti transformare.

Te invit aici şi acum să răspunzi la aceste întrebări:

Ce te doare acum?

De ce te simţi vinovat/a acum?

Care sunt rugăciunile ne-raspunse pe care nu le poţi accepta încă?

Ce anume consideri că fiind păcat?

Te iubesc şi te îmbrăţişez cu inima. Ştiu cine eşti cu adevărat şi ştiu că poţi să transcenzi orice iluzie a suferinţei.

Cu drag

Cristina

 

 Mai ai pana maine seara la ora 24:00 ocazia sa profiti de pachetul promotional, care include cele 3 instrumente extraordinare care te pot ajuta in calatoria ta de intoarcere spre sinele tau autentic pe care le-am creat.

Click aici si beneficiaza acum de oferta speciala